miercuri, 14 noiembrie 2012

Expozitia "Ecosisteme", artist Lavinia Musat



In perioada 19 noiembrie – 2 decembrie 2012, Galeria Orizont va fi gazda expozitiei “Ecosisteme”, semnata de artista Lavinia Musat.
Proiectul “Ecosisteme” a luat nastere in 2007 si se in inchide in 2012.
In primavara anului 2011, Atelierul de creatie Sultana sustinea in spatiul sau expositional acest proiect ambitos si atat de actual al tinerei artiste.
Expozitia de fata este o continuare a proiectului, artista argumentandu-si gestul plastic  printr-o descatusare a ideii de dialog – omul fata in fata cu natura.

“Folosindu-ma de elemente luate din natura sau cele care deja au suferit o interventie umana, am initiat o transformare a lor, o re-formare catre o alta idee. Factorul decisiv aici, nu e dat de faptul ca elementele utilizate sunt extrase din realitate, ci acela ca ele au dobandit forta simbolica prin posibilitatea regasirii de catre fiecare privitor a propriei experiente de viata… Oricat ne zbatem sa evitam scurgerea inexorabila a timpului, nu reusim decat sa ne conformam si sa ne adaptam unei existente ciclice, presarata deseori sau arareori cu pete de culori, calde sau reci, tindem catre evadarea din tipare si catre gasirea confortului in exteriorizarea emotiilor si extrovertirea eului.”

Artist: LAVINIA MUSAT

Vernisajul va avea loc miercuri, 21 noiembrie ora 18.00.

Va asteptam cu drag!
Rodica Sultana, curator

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu